24 septembrie 2026
Președintele Partidului Social Democrat European (PSDE), Vasile Bumacov, a avut o întrevedere cu delegația Partidului Social Democrat Danez (Socialdemokratiet) și al Partidului Social Democrat Suedez al Muncitorilor (Socialdemokraterna), aflată într-o vizită de lucru în Republica Moldova. Discuțiile s-au axat pe consolidarea cooperării dintre formațiuni, sprijinul pentru parcursul european al țării noastre și identificarea unor proiecte comune în domeniul dezvoltării sociale. În cadrul întrevederii, Vasile Bumacov a felicitat social-democrații suedezi pentru scorul bun obținut în alegerile parlamentare din septembrie curent. Totodată, liderul PSDE a mulțumit partenerilor danezi și suedezi pentru sprijinul constant acordat țării noastre în procesul de modernizare și de apropiere de standardele europene. Președintele PSDE a subliniat că experiența social-democraților nordici, în special în domeniul protecției sociale, al echității și al dialogului cu cetățenii, constituie o sursă valoroasă de experiență pentru dezvoltarea și promovareaPSDE își…
admin124 septembrie 2026






