PAS atât de mult vrea să-și supună presa și să elimine orice urmă de libertate în mass-media încât calcă în cel mai cinic și josnic mod peste rapoartele critice ale Comisiei de la Veneția, care au spus cu text deschis că proiectul de extindere a atribuțiilor de control pentru Consiliul Audiovizualului vor duce la suprimarea libertății de exprimare.
Ca să ne convingem de cinismul și ipocrizia PAS e suficient să ne aducem aminte cât de tare ținea actuala guvernare la rapoartele și recomandările Comisiei de la Veneția atunci când erau în opoziție. Atunci erau literă de lege, azi nu sunt decât maculatură ieftină.
Astăzi, o bună parte din presa din R. Moldova este la cheremul PAS. N-au voie să critice, nu au voie să vorbească deschis despre problemele din societate, despre schemele sau corupția celor de la guvernare.
PAS nu are nevoie de o presă liberă, ci de jurnaliști docili și voci lingușitoare, care să tacă strategic atunci când inclusiv drepturile lor sunt încălcate.
Partidul Social Democrat European condamnă cu vehemență practicile PAS și atrage atenția că actuala guvernare vrea cu orice preț să câștige alegerile, iar pentru asta e dispusă să folosească orice instrument pe care îl are la îndemână pentru a-și atinge scopul. PAS a pornit un război deschis pentru putere și n-are absolut nicio problemă să-și folosească arsenalul de minciuni, propagandă și dezinformare.
Presa docilă, jurnaliștii vânduți, care speră să apuce vreun loc în Parlament, așa-numita societate civilă care acoperă spatele guvernării sunt complicii PAS și vor purta și ei răspundere pentru toate fărădelegile care au loc astăzi.

