Skip to main content
Partidul Social Democrat European vine cu următoarele precizări, după ce consilierii locali din satul Boldurești, aleși pe listele PSDE, au votat pentru ca Nicanor Ciochină, acuzat de ucidere din culpă a unui copil, să devină primar interimar al localității, după ce instanța de judecată i-a anulat mandatul:
În primul rând, acest vot reprezintă o acțiune unilaterală, care nu a fost consultată cu autoritatea centrală a partidului și nu reprezintă poziția oficială a PSDE.
În legătură cu acest caz, PSDE se distanțează categoric de decizia colegilor noștri, pe care o califică drept una sfidătoare atât în raport cu principiile statului de drept, dar și din punct de vedere moral.
Considerăm că domnul Nicanor Ciochină nu are dreptul să dețină această funcție atât timp cât nu are un mandat legal și cât timp asupra sa planează acuzații atât de grave. Până la o soluționare definitivă a cazului, aflarea lui în funcție reprezintă o insultă la adresa societății.
În aceste condiții, condamnăm ferm acțiunile consilierilor PSDE din Boldurești, iar în următoarele zile, Consiliul Politic al partidului se va reuni pentru a examina situația și pentru a lua o decizie în privința lor.