Prim-vicepreședintele Partidului Social Democrat European (PSDE), Ion Sula, participă, în perioada 27–30 noiembrie curent, la lucrările Consiliului Internaționalei Socialiste, desfășurat în Malta sub genericul „Conducem împreună pentru pace, egalitate și drepturile omului”.
Astăzi, la invitația președintelui Partidului Laburist din Malta, Alex Sciberras, Ion Sula a vizitat sediul formațiunii și a avut o întrevedere bilaterală cu conducerea acesteia. La discuții a participat și secretarul general al Partidului Laburist maltez, John Grech.
Discuțiile au vizat consolidarea relațiilor dintre cele două formațiuni, extinderea cooperării la nivel european și promovarea unor politici orientate spre respectarea drepturilor omului, echitate socială și dezvoltare durabilă.
De asemenea, părțile au fost confirmat interesul comun pentru acțiuni coordonate în spațiul european și pentru schimb de experiență privind elaborarea și implementarea politicilor publice moderne.
Ion Sula a exprimat recunoștință pentru ospitalitate gazdelor și pentru efortul depus în organizarea Consiliului Internaționalei Socialiste din Malta.

