9 octombrie 2026
Președintele Partidului Social Democrat European (PSDE), Vasile Bumacov, și prim-vicepreședintele partidului, Ion Sula, participă, în perioada 8-9 octombrie, la Chișinău, la lucrările Conferinței Programului Willy Brandt pentru extindere al Grupului Socialiștilor și Democraților (S&D) din Parlamentul European. Programul Willy Brandt pentru extindere este o inițiativă a social-democraților europeni care reunește reprezentanți politici și ai societății civile din Uniunea Europeană și din țările candidate, cu scopul de a contribui la pregătirea procesului de aderare la UE. Delegația S&D s-a aflat la Chișinău în perioada 8-9 octombrie pentru a discuta parcursul european al Republicii Moldova. În cadrul conferinței sunt abordate teme esențiale pentru viitorul european al Republicii Moldova, inclusiv stadiul reformelor democratice, consolidarea instituțiilor, impactul amenințărilor hibride și al ingerințelor electorale, precum și modalitățile prin care social-democrații europeni pot…
admin19 octombrie 2026














